SOC: Unul dintre cei mai cunoscuti preoti din capitala, retinut de politisti! Este acuzat de… AGRESIUNE SEXUALA

[ad_1]

Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie au fost sesizaţi, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual.

Deja… astfel de întâmplări… fac parte, din păcate din cotodian, în România, însă de multe ori, atunci când e să afăm cine sunt… făptașii, ori ne șochează vârsta tot mai fragedă a acestora ori… faptul că avemde a face cu personae publice. Iar de data asta…  

Poliţiştii au demarat investigaţiile, iar bărbatul cercetat a fost deja dus la audieri.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere legală.

Și.. acum ȘOCUL: se pare că faptașul este unul dintre  cei mai cunoscuți preoți din București, părintele Visarion Alexa care slujea la Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Nicolae.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 20 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infractiunii de agresiune sexuală, a precizat DGPMB.

Arhiepiscopia Bucureștilora confirmat și a anunțat că va începe la rândul ei o anchetă independentă, iar         „dacă acuzațiile aduse preotului vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericesti in cadrul Consistoriului bisericesc”, transmite purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Articolul SOC: Unul dintre cei mai cunoscuti preoti din capitala, retinut de politisti! Este acuzat de… AGRESIUNE SEXUALA apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Related Post