Orientarea sportivă este o probă în care concurentul parcurge, cu ajutorul unei hărți speciale și, opțional, al unei busole, un traseu format din puncte de control vizitate într-o ordine fixă. Câștigă cel care le atinge pe toate în cel mai scurt timp, iar drumul dintre ele este ales liber. Pentru începători, cheia nu este viteza de alergare, ci citirea corectă a hărții.
Cum arată o hartă de orientare sportivă?
Harta de orientare sportivă este o hartă foarte detaliată a unei zone mici, desenată special pentru această probă, cu simboluri care arată nu doar unde se află obiectele, ci și cât de ușor se poate alerga prin teren. Scara uzuală în pădure este 1:15 000 sau 1:10 000, iar la proba de sprint, desfășurată în parcuri sau localități, este de 1:4 000 sau 1:5 000. Curbele de nivel sunt trasate de obicei din 5 în 5 metri.
Harta se orientează după liniile nordului magnetic, trasate paralel pe toată suprafața ei. Spre deosebire de o hartă turistică, aici apar gropi, movile, bolovani izolați sau marginea unei poienițe, pentru că exact acestea sunt reperele după care se navighează. Diferențele față de harta folosită pe trasee marcate reies și din ghidul despre planificarea unui traseu de drumeție.
Ce înseamnă culorile de pe hartă?
Culorile de pe harta de orientare arată tipul de teren și, mai ales, cât de repede se poate înainta prin el.
| Culoare | Ce reprezintă |
|---|---|
| Alb | Pădure ușor de alergat, cu puțină vegetație joasă |
| Verde (trei nuanțe) | Vegetație care încetinește: de la alergare lentă până la pădure aproape impracticabilă |
| Galben | Teren deschis: pajiști, poieni, câmp |
| Maro | Forme de relief: curbe de nivel, movile, gropi, râpe |
| Albastru | Apă: pâraie, lacuri, mlaștini, izvoare |
| Negru | Stânci, bolovani, poteci, drumuri, clădiri, garduri |
| Violet | Traseul concursului, tipărit peste hartă |
O greșeală frecventă a începătorilor este să creadă că verdele înseamnă pădure, iar albul teren liber. Pe harta de orientare, albul este tocmai pădurea bună de alergat.
Cum se citește traseul tipărit pe hartă?
Traseul este desenat cu violet: un triunghi marchează startul, cercurile numerotate sunt posturile de control, iar un cerc dublu reprezintă sosirea. Liniile drepte care unesc cercurile arată doar ordinea, nu drumul de urmat. Centrul cercului indică exact obiectul pe care se află postul.
În teren, fiecare post este marcat cu un fanion în formă de prismă, colorat alb și portocaliu, iar lângă el se află un sistem de confirmare: un clește perforator sau, mai des, o stație electronică în care se introduce cipul concurentului.
Ce este descrierea posturilor de control?
Descrierea posturilor este un tabel primit odată cu harta, care spune pentru fiecare post codul lui și poziția exactă a fanionului față de obiectul marcat. De exemplu, un post poate fi „pe latura nordică a bolovanului” sau „la baza pantei”. Pentru concursurile oficiale descrierea se dă cu simboluri grafice standardizate, iar pentru începători adesea și în text. Codul de pe fanion se verifică de fiecare dată, pentru că în aceeași zonă pot exista posturi ale altor trasee.
Ce tehnici de bază se folosesc la primul concurs?
Primul concurs devine mai simplu cu câteva tehnici care se învață repede:
- Orientarea hărții: harta se ține mereu rotită astfel încât nordul ei să corespundă nordului din teren, cu ajutorul busolei sau al reperelor clare.
- Degetul mare pe hartă: degetul se mută pe poziția curentă, pentru ca privirea să regăsească rapid locul după fiecare ridicare a ochilor.
- Linii de ghidaj: potecile, pâraiele și marginile de pădure sunt urmate chiar dacă drumul este mai lung, pentru că riscul de rătăcire scade mult.
- Punct de atac: se alege un reper ușor de găsit aproape de post, iar ultimii metri se parcurg încet și atent.
Ce echipament este necesar pentru orientare?
Pentru un traseu de începători sunt suficiente încălțăminte cu aderență bună, haine lungi care protejează picioarele de crengi și o busolă simplă. Terenul denivelat și neregulat solicită gleznele mai mult decât asfaltul, așa că prevenirea accidentărilor la gleznă merită luată în serios, iar criteriile din ghidul despre încălțămintea pentru alergări de trail se aplică aproape întocmai. Concursurile au de obicei trasee scurte pentru începători și pentru copii, care pot fi parcurse și în mers.
