Reuniunea Biroului Conferintei ministrilor Educatiei din statele care au in comun folosirea limbii franceze (CONFEMEN)

By

[ad_1]

Ministerul Educației, în colaborare cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, organizează la București, în perioada 15-17 martie 2023, reuniunea Biroului Conferinței miniștrilor educației din statele care au în comun folosirea limbii franceze (CONFEMEN).

Reuniunea Biroului CONFEMEN din acest an are ca tematică Rolul profesorilor în educația pentru dezvoltare durabilă: provocări în spațiul francofon, politici și strategii propuse, proiecte dezvoltate. Tema aleasă reliefează preocupările tot mai profunde cu privire la importanța realizării unei dezvoltări sustenabile, concomitent cu evidențierea rolului central pe care educația îl are în îndeplinirea acestui deziderat.

Evenimentul reunește miniștri ai educației și experți din ministerele de resort din 12 țări, inclusiv România, guverne membre ale CONFEMEN, reprezentanți ai Secretariatului Tehnic Permanent al CONFEMEN conduși de secretarul general al organizației, precum și reprezentanți ai unor organizații internaționale cu rol important în domeniul educației, între care UNESCO, Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) și Agenția Universitară a Francofoniei.

În acest context, Administrația Prezidențială a găzduit astăzi, 16 martie, conferința Francofonia viitorului: educația și dezvoltarea durabilă, dedicată celebrării a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei.

Schimbul de informații și discuțiile desfășurate la Palatul Cotroceni au fost precedate, în prima parte a zilei, de prezentarea concluziilor reuniunii de ordin tehnic a Comisiei Administrative și Financiare a CONFEMEN (desfășurată în data de 15 martie 2023) și adoptarea, de către șefii de delegații, a unor linii directoare care să susțină dezvoltarea interconexiunilor și a sprijinului reciproc între țările membre ale CONFEMEN.

CONFEMEN este cea mai veche organizație francofonă, fiind înființată în anul 1960. În prezent, grupează 44 de țări membre și constituie cadrul de concertare și de cooperare strategică între miniștrii și experții din sectorul educației din statele și guvernele membre, în vederea asigurării unei educații incluzive și de calitate pentru toți, în cadrul Francofoniei. Prin activitatea sa, urmărește să asigure cooperarea între țările membre şi integrarea sistemelor educative în procesele de dezvoltare.

România a aderat la CONFEMEN în anul 1997 și fost aleasă membră în Biroul CONFEMEN în anul 2002, aflându-se, în prezent, la al 10-lea mandat consecutiv.

Articolul Reuniunea Biroului Conferintei ministrilor Educatiei din statele care au in comun folosirea limbii franceze (CONFEMEN) apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

By

Related Post